Ce se intampla cu lumea?

De ce anormalul a devenit normal?
Unde este prietenia,sinceritatea si onoarea?
Idealuri?Ce-s alea?

Citesc acum o carte extraordinara de-a dreptul captivanta care ma face sa realizez ca am totul si ca nu profit la maxim de viata mea.In aceasta carte se vorbeste despre razboi.Despre caderea Berlinului si despre chinurile la care au fost supusi milioane de oameni pentru absolut NIMIC.Un NIMIC mare.Oamenii mureau pentru o mana de oameni care intr-o zi au avut chef sa fie puternici si sa conduca lumea.Noi avem o viata nu buna ci perfecta.Eu nu ma culc seara cu stomacul lipit de spate din cauza foamei,eu nu ma culc seara cu gandul ca tatal meu ar putea fi gazat,nu ma culc seara cu gandul ca as putea fi violata cu brutalitate de cativa soldati deodata zilnic,nu ma culc seara cu gandul ca mi-a mai degerat inca un deget si nu ma culc seara cu gandul ca maine ar putea fi ultima zi din viata mea.Omul este precum vremea montana.Se poate schimba in orice moment.Conditiile extreme ale suferintei si ale degradarii umane pot scoate la iveala ceea ce este mai bun,dar si ceea ce este mai rau in natura umana.Caracterul uman oglindeste caracterul imprevizibil al vietii si al mortii.Unii oameni au fost niste eroi.Am citit despre oameni care si-au sacrificat propia viata pentru oameni pe care nu ii cunosteau dar in acelasi timp am citit despre oameni care isi tradau cei mai buni prieteni vanzandu-i dusmanilor.Cum ar fi ca maine sa se spuna aca esti evreu nu meriti sa traiesti!Nu ai nici o valoare!Esti un gunoi bun de aruncat intr-o groapa!Sa fii strigat evreu jegos sau tarfa evreica.Si apoi sa fii urmarit,sa fugi pentru a te salva,sa apelezi la ajutorul celui mai bun prieten al tau care sa te ascunda in casa lui.Si apoi prietenul asta sa aduca un german sa te ia pe sus la un lagar si tu sa nu intelgi cum de prietenul tau a adus un nazist in casa.Si apoi in timp ce erai capturat fara sa iti dai seama ce se intampla prietenul tau sa urle in urma ta: o sa devii sapun si eu o sa te cumpar de la un magazin.Asta a patit un copil evreu in timpul razboiului. Ce o fi fost in sufletelul lui de copil in momentul acelanu vreau sa imi imaginez.Pana acum crezul meu cel mai puternic era prietenia.Toti adultii din jurul meu au incercat sa ma convinga ca asa ceva nu exista ca ceea ce eu cred a fi prietenie este de fapt o alianta pentru a primii niste servicii in schimb.Un parteneriat,ceva ce nu dureza pentru todeauna,ceva ca o iluzie.Si stiti ce este cel mai crud?Este ca am realizat si eu asta…Trist nu?Da prietenia exista undeva in trecut cand exista inca onoare si sinceritate si undeva in carti asternuta de niste suflete pierdute in iluzii care isi doresc si ele o lume fatastica.Dar intr-o lume in care egoismul este la putere de la cine mai putem cere prietenie?Cand un prieten nu este alaturi de tine in cele mai triste sau frumoase clipe ale vietii pur si simplu pentru ca ii este lene sau are alceva de facut ce poti sa mai crezi?Cand un prieten iti spune “azi te iubesc scumpa mea frumoasa si iti multumesc ca esti mereu alaturi de mine” si maine iti intoarce spatele cand ai si tu nevoie de el ce poti face?In ce mai poti crede?
M-am gandit…Unii oameni cred in iubire.Dar dupa parerea mea nici asta nu exista pentru toata viata.Exista cateodata o persoana pe care pur si simplu o iubesti,si o iubesti si ea te raneste dar tu tot o iubesi pana cand apare o alta persoana si realizezi ca nici macar nu se compara cu celalta si incepi si iubesti acest ceva nou.Poate ma insel.Poate mai exista putina speranta.Si sunt sigura ca daca eu ca si fiinta umana sunt capabila sa incerc sa mai traiesc frumos intr-o lume murdara si intr-o generatie care a decazut enorm intr-o lume in care omul se umileste in cele mai josnice moduri si in care animalele sunt mult mai normale si rationale decat noi oamenii,mai exista inca cativa oameni ca si mine.Tot ce pot face este sa ii caut si sa ii gasesc.Oamenii au inceput sa considere anormlul normal.Traiesc intr-o lume in care ceilalti incearca sa ma faca sa traiesc ca si ei in care oamenii incerca sa imi spele si mie creierul si sa ma faca sa traiesc urat.Azi este ceva normal sa fii cu un baiat care nu merita nici macar sa te tina de mana numai ca sa fii in rand cu ceilalti.Azi este ceva normal ca la 15 ani sa te fii culcat deja cu cativa baieti si la 20 deja sa numai le tii minte numarul.Este ceva absolut normal sa vii in clasa a cincea la scoala in fuste mini si tocuri si cu tona de zugraveala pe fata.Si nu e vina lor ci a societatii ,a ziarelor si a revistelor care asta te invata ca este normal.De asemenea nu este nimic grav daca fetele se saruta cu fete si baietii cu baieti doar asa de distractie.La fel de normal este sa intri in coma alcoolica sau sa ai nevoie de bautura ca sa ai curaj sa te dai la o fata/baiat.Mi se par atat de jalnici toti din jurul meu care fac asta…LA 15,16 ani este deja normal sa fii incercat si sexul oral si noi experiente in grup.Asa de aventura.Nu mai bine in locul acestei “aventuri” am avea aventuri adevarate cu cortul pe munte?Tigarile au devenit ceva nu normal ci o rutina.Fumezi ca sa fii in gasca si apoi din cauza dependentei.SI ce rezolvi?Cateva milioane de lei,ani,frumusete,poate un copil, aruncate pe geam.Si da fumatul ditruge multe…nu numai sanatatea…Adulterul a devenit la fel ceva cat se poate de normal ,cuvintele impreuna pana la marte sau schimbat in impreuna pana la divort,parintii numai au timp de copii din cauza celor doua slujbe,eventual trei pe care le incep de la 8 dimineata si le termina seara la 10.Si te gandesti pentru ce?Nu ma pot bucura de casnicie,de copiii mei de viata in general ca sa platesc o nenorocita de chirie sau de intretinere?Apoi copiii cresc educati de televizoare,bone si ziare cu 20 de perechi de tate pe numar?Si apoi ei pleaca si te trezesti singur incercand sa vezi ce ai realizat in viata si cate momente frumoase ai trait.Si vei vedea ca le poti numara pe degete.Pai poate ca de aceea anormalul a devenit normal.Femeile nu mai fac copii pentru silueta si cariera,in schimb aleg mult mai usor sa faca un avort,2,3 sau poate 20 pana atunci cand sunt pregatite pentru o sarcina dar numai au cum cum sa il faca din cauza distrugerii propiului organism.Apoi ramane cu acum copilul meu ar fi intrat la scoala sau acum copilul meu avea 10 ani si asa mai departe.Si nimeni nu se intreaba de ce anormalul a devenit normal.Nimeni nu se mai minuneaza ca fetele de 16 ani si-o pun prin wc-uri cu barbti de 50,nimenui nu-i pasa ca familia este un termen pe cale de disparitie, nimanui nu ii mai pasa de adevaratele idealuri in viata…de fapt cine mai are idealuri?Idealul nostru este sa ajung in patul lui x sau y.ATAT.Si foarte putini mai stim inca sa traim frumos…

Candy

Once upon a time, there was Candy and Dan. Things were very hot that year. All the wax was melting in the trees. He would climb balconies, climb everywhere, do anything for her, oh Danny boy. Thousands of birds, the tiniest birds, adorned her hair. Everything was gold. One night the bed caught fire. He was handsome and a very good criminal. We lived on sunlight and chocolate bars. It was the afternoon of extravagant delight. Danny the daredevil. Candy went missing. The days last rays of sunshine cruise like sharks. I want to try it your way this time. You came into my life really fast and I liked it. We squelched in the mud of our joy. I was wet-thighed with surrender. Then there was a gap in things and the whole earth tilted. This is the business. This, is what we’re after. With you inside me comes the hatch of death. And perhaps I’ll simply never sleep again. The monster in the pool. We are a proper family now with cats and chickens and runner beans. Everywhere I looked. And sometimes I hate you. Friday — I didn’t mean that, mother of the blueness. Angel of the storm. Remember me in my opaqueness. You pointed at the sky, that one called Sirius or dog star, but on here on earth. Fly away sun. Ha ha fucking ha you are so funny Dan. A vase of flowers by the bed. My bare blue knees at dawn. These ruffled sheets and you are gone and I am going to. I broke your head on the back of the bed but the baby he died in the morning. I gave him a name. His name was Thomas. Poor little god. His heart pounds like a voodoo drum.

Rutina...

Simt cum ma scurg.Printre oameni,printre masini,printre claxoane,printre tarabe,printre amintiri,printre secunde.Infinite secunde adunate.Le vars aici,acum.Si numai amintirile le stapanesc,uneori le reneg,apoi le readuc la viata,le folosesc,le dau noi inteesuri,le pastrez,le daruiesc.Nu ma strapung in nici un fel.Nu ma dor.Trecutul e doar pt bunul meu plac.Un fel de oamgiu care-l aduc tuturor sufletelor care s-au perindat prin viata mea si n-au stiut sa ramana.Sau n-am stiut eu sa le pastrez.Dr uneori,dupa ce trag usa intre mine si resul lumii,ma prabusesc in pat,si imi jupoi toate hainele si mastile si inchid ochii.Si apoi incepe din nou rutina zilnica…Viata este prea scurta ca sa te scoli dimineata cu regrete.asa ca iubeste oamenii care merita si chiar tin la tine .uita-i pe cei care nu,si crede ca tot ce ti se intampla ti se intampla cu un motiv.daca primesti o sansa ,profita de ea.Nimeni nu a spus ca va fi usor ,ei doar au promis ca o sa merite:)

Beautiful poem

Aceasta poezie o citeste Dan lui Candy...

EE Cummings - i carry your heart

I carry your heart with me(i carry it in
my heart)i am never without it(anywhere
i go you go,my dear;and whatever is done
by only me is your doing,my darling)

i fear
no fate(for you are my fate,my sweet)i want
no world(for beautiful you are my world,my true)
and it’s you are whatever a moon has always meant
and whatever a sun will always sing is you

here is the deepest secret nobody knows
(here is the root of the root and the bud of the bud
and the sky of the sky of a tree called life;which grows
higher than soul can hope or mind can hide)
and this is the wonder that’s keeping the stars apart

i carry your heart(i carry it in my heart)

Din simpla mea placere am postat o poza cu Ralph Fiennes ,o poza pe care o ador...

Beautiful poem

Mania Twilight

Am observat ca tinerii din toata lumea au mereu cate o manie,o obsesie si ceva petru care urla si plang si fac ca toate cele.A fost Harry Potter Rbd Tokio hotel si acum a inceput mania Twilight…Am vazut filmul si primul meu gand a fost vreau sa citesc cartea:)) m-a lasat in suspans.Am citit primele 2 volume si pot sa zic ca ideea ,originala sau nu ,e buna.Felul de a scrie al autoarei nu-mi place pentru ca o lungeste prea mult si e prea multa fictiune si nu ma refer la fictiune de genul vampiri si varcolaci ci la povestea de dragoste dintre vampir si muritoare care totusi are 17 ani.Dialogurile lor,dragostea lor este poate de 30 de ani nu de copii de 17 ani…Ma regaseam cateodata in Isabella…E tipicul adolescentei care devine obsedata,dependenta de un baiat.Genul de fata care iubeste.Ce imi place la povestea aceasta e brutalitatea relatiei dintre ei 2.Faptul ca el este inebunit de ideea ca o vrea cu totul si cand zic cu totul vrea sa o bea la propiu:)) Si ideea ca el creeaza iluzia frumusetii pentru a atrage prada…e foarte tare.Si faptul ca fiecare il vede pe celalalt perfect si prea bun pentru el.Ca si cum nu-l merita sau ceva in genul.Si dependenta de a fi unulcu celalalt.Trebuie sa fii masochist sa citesti asa ceva.Este genul de carte care iti da speranta.Spernta care cateodata o ia flew flew peste ratiune.Si e greu dupa aceea sa cobori cu picioarele pe pamant.Te gandesti cat de frumos ar fi cat de perfect bla bla vai cat de cute vai vai vai.Da putini se gandesc ca aceasta poveste de dragoste este totusi inventia unei femei.Adica daca citesti romane scrise de barbati de regula e vorba de sex .Mult.La greu.Si in nici un caz despre dragoste.Bleah dragostea e pt fete .Nu asa sunt oare ei invatati de mici?Noi tre sa futem ce sa vedem noi filme de dragoste?sau sa citim dulcegarii dalea?Noi?Cred ca glumesti:)) Si toate vreti un Edward nu?De unde?Va zic eu unde gasiti un Edward…Undeva pe perna de langa voi cand stati cu ochii inchisi si vi-l imaginati…sau undeva in somn…in vise…poate in poezii…si basme vechi de pe vremea cand Edwarzii inca existau in realitatea de atunci…Dar acum?Oare mai exista baieti care sa te doreasca in asemenea hal incat sa nu poata respira?Sa se gandeasca mereu la zambetul tau?Si poate nu la tatele tale?Sa se sacrifice si sa treaca peste egoism pentru tine?Sa faca orice numai ca sa fi fericita?Poate da pana cand se culca cu tine:)))))) mdea nu credeti ca cerem prea mult?Chestii cute pe care i le facea Edward Bellei…Da desigur ca exista un Edward.Cateva sute de mii de lei si-l gasiti oricand in Twilight,New moon,Eclipse si Breaking down.O carte pentru fete masochiste,nerecomandate sexului masculin…

Vreau sa scap…Simt cum toti anii trec pe langa mine si eu nu fac decat sa stau,sa-i privesc,sa ma plang de mine,sa ma tarasc in fiecare zi spre scoala plina de fetze neprietenoase de care mi-e deja sila,de scoala plina de ipocriti unde poti numara oamenii sinceri pe degetele de la o mana unde totul este un mare teatru,totul este ca un mare platou.Si eu joc un personaj anume fara sa am scenariu si …si poate eu doar privesc cum personajul imi traieste viata…in locul meu.Mi-o fura zilnic ,se contopeste cu mine zilnic…Mai are putin si castiga.Totul e rutina.Nimic nou.Aceleasi jeguri de oameni aceleasi discutii si barfe zilnice, ipocrizie de care imi e SILA!!!!Mult cacat si atat.In fiecare zi imi privesc generatia si nu imi dau seama ce caut eu aici…Cu am putut sa gresesc atat de tare secolul…cum?Vreau sa traiesc cu adevarat.INTENS…sa am un rost.Sa ma simt folositoare.Sa scap de trecut si de masti.De masti contra suferinta.De fapt de mastile suferintei.Pe care toti oamenii care au avut macar i iluzie spulberata le poarta.Doare sa-ti interzici placerea de a trai.Nu e vina mea ca totul e jegos in jurul meu ,cat timp exista primavara,role,parc,carti,filme si nu stiu daca sa includ periculosul cuvant prieteni ,viata mea e frumoasa.Sau macar poate fi.Am o sansa sa ies din kktul in care ma aflu.Sa nu ma mai mint pe mine.Ofer sinceritate oamenilor si ma mint pe mine insami.Ma mint ca oamnii sunt sinceri si frumosi….cat jeg>:P MI-e sila.Vreau sa ma curatz.Trebuie sa ajung in munti sa imi revin.Merg in padure undeva unde daca zbier nimeni nu ma judeca.Unde pot plange in voie.Unde ma pot musca ca sa urlu.Unde copacii imi sunt prieteni daca vreau o imbratisare.Unde nimeni nu se uita ciudat.Unde este acasa.Pentru sufletul meu salbatic,tanar si dornic de aventura, viata ,pasiune…nu de rutina asta jegoasa care ma inebuneste.Vreau adrenalina,vreau sa fug de acasa de mana cu cineva si sa ne aruncam in gol din avioane,sa dominam motociclete si munti sa fiu libera sa tip.Din toata adancimea plamanilor mei.Sa tip ca sa ma aud si sa ma conving ca sunt inca in viata.Ca in corpul asta obosit de atata luptat mai este o farama de viata si de fericire totala...

Prietenia...Ce inseamna pt mine

Prietenia…vesnica mea obsesie…Intrebarea mea existentiala la care incerc sa-mi raspund de cand am inceput sa gandesc(btw habar nu am cand a fost acest moment)este:EXISTA OARE PRIETENIE?Si nu ma refer la prietenie intre colegi de scoala sau la munca,prietenie intre 2 frati sau intre mama si fiica ma refer la prietenia pura ,prietenia nealterata prietenia vesnica si in orice conditii?Exista oare o prietenie in care fiecare ar da orice pt celalalt?Pentru care sa sacrifici orice si sa fii alaturi de el mereu?Sau exista doar prietenia cotidiana,cea care exista doar pentru a-ti alunga singuratatea ,prietenia mincinoasa cum imi place mie sa o denumesc.Prietenia bazata pe un interes anume ,cateodata acest interes aflandu-se chiar in subconstientul nostru.Un interes involuntar.Spre exemplu:o fata e super populara te imprietenesti cu ea din acest motiv.O persoana are anumite pasiuni si te imprietenesti cu ea pentru a avea cu cine sa iti impartasesti hobbyurile.Iubesti o anumita persoana si te imprietenesti cu ea pentru a-i fi alaturi cat mai mult timp.Sau alte cateva sute de motive…Si astfel ajung la concluzia ca unele interese sunt naturale , de fapt astfel cladesti o prietenie,o legatura cu un alt om.Un om la care tii,pe care il iubesti si pe care ti-l doresti aproape mereu si pe care nu-l poti considera urat sau frumos poti doar sa te uiti in ochii lui si sa te pierzi gandindu-te doar cat de mult poti tine la acel om.Si nush ce este pentru altii prietenia dar eu astfel imi dau seama cand iubesc un om…Stiu ca suna patetic dar cand ma uit in ochii cuiva si zambesc fara nici un motiv anume realizez.Si eu am prieteni.Pe care ii iubesc.Sunt 2.Si poate nu sunt perfecti tot timpul si poate cateodata ii injur de toate cele dar apoi cand se uita cu privirea de copii inocenti la mine nu am cum sa mai fiu suparata.Poate e doar o iluzie de moment.Poate o sa ma dezamageasca si ei.Sau poate eu ii voi rani la un moment dat.Si poate drumurile noastre vor lua o alta curba si se vor indeparta unul de celalalt usor dar sigur.Si poate vom gresi si ne vom face noi prieteni care vor parea super tari cum par toti oamenii la incepu dar pentru mine intodeauna aceste prietenii legate in perioada copilariei imi vor ramane intiparite in minte si in suflet si chiar daca candva ne vom spune adio mereu voi ramane cu amintirile.Nu stiu cum se intampla sa tii la cineva sau in ce moment se intampla si nu stiu daca este normal sa cred oamenii care spun ca nu exista prietenie…Cineva mi-a dovedit odata ca nu exista si m-a ranit cum probabil nici nu realizeaza dar daca ea m-a uitat,m-a mintit si s-a pisat pe prietenia noastra asta nu inseamna ca trebuie sa ii judec pe toti asa.Am facut-o o buna perioasa de vreme si acum regret.Regret ca am lasat o persoana sa ma indeparteze si de Anca care mereu a fost alaturi de mine si cateodata si de Alex.Nu este vina lor ca eu am avut niste experiente neplacute in trecut nu?In orice caz Ancuta eu tin la tine exact k la o prietena ,k la o sora si chiar daca noi vreodata nu vom mai fi la fel reaminteste-mi ce este prietenia si hai sa le demonstram tuturor ca exista.Cealalta prietena a mea este mama.Noi 2 sunte un fel de Heathcliff si Catty ne iubim si ne uram in acelasi timp si cu aceiasi intensitate.Ma rog,bine,bine poate ca ne iubim putin mai mult.Adevarul este ca chiar daca nu o suport cateodata ea tot este alaturi de mine oricat de mult as rani-o.Si macar ma cunoaste.Bine.De fapt cel mai bn.Sry Ankule.Si in sfarsit Alex cel mai bun prieten al meu.Sincer este un fel de frate mai mare pt mine din toate punctele de vedere.Cateodata il ador,as sta cu el tot timpul dar cateodata l-as strange de gat:))ok nu te supara p mn oricum e reciproca faza nu:D?La fel.Daca cumva mutarea mea de la scoala,sau poate interventia unei iubite/iubit extrem de posesiv (ma rog eu mi-as baga pula in unul care nu-mi accepta prietenii,dar cine stie ce face indragosteala din om:))) sau nu stiu ce alte cauze stupide as vrea sa stii ca oricand din orice colt al lumii eu voi fi alaturi de tine la orice bucurie sau necaz.Sincer ,Alex Bucur pentru mine a insemnat mult.In sensul ca,daca ar fi sa privesc partea plina a paharului,el m-a schimbat.Pana atunci nu am realizat ce inseamna viata.Cat de valoroasa e.Cat e de frumoasa,asa buna si rea…Si m-a schimbat.Mult.Acum nu mai imi e frica sa arat ceea ce simt de fapt o arat cat de des pot pentru ca nu vreau niciodata ca cineva drag mie sa moara fara sa stie cat de mult il iubesc si cat inseamna pt mine.Si eu va multumesc,ca asa dificila cum sunt eu ma ajutati si ma invatati si ma deschid si sa accept noi experiente.

Despre curve

Am citit ce a scris Tudor(Dati click pe titlu) despre asa numitele curtezane, gheise, curve, tarfe ,prostituate ,dame de companie, parasute etc.Ele au existat mereu.De cand a existat femeia au existat si curvele.Unii barbati sunt de parere ca toate femeile sunt curve.Adevarul este ca majoritatea sunt dar pentru a afirma asa ceva trebuie sa fi iubit macar odata o femeie care s-a dovedit a fi o nenorocita.Multe femei sunt nenorocite deci va inteleg.Dar nu toate femeile sunmt curve.SI meseria asta avea odata o poveste,un ritual care te facea sa vezi femeia ca fiind ceva frumos si nu o gaura cum sunt vazute azi curvele.Tudor a exprimat foarte bine in cuvinte cum era sexul inainte si ce a devenit acum.Barbatii nu mai sunt fascinati de o pereche de sani pt ca nu mai au nici o surpriza.Doar vad zilnic in Libertatea(Da bun nume de ziar)Cate tate vor,nu?De ce s-a ajuns ca baietii sa vorbeasca:Am futut-o pe x dar avea tatele lasate rau...zici ca erau clatite.Sau avea celulita pe cur,etc.Inainte femeia era fascinanta asa cum era ea.Numai faptul ca aveau ocazia sa vada si sa atinga o femeie era ceva frumos pentru ei.Azi sexul dureaza 15 minute intr-un wc la scoala la munca sau in club.Femeile nu mai sunt curtate sunt doar agatate si futute.Si ma intreb de ce nu pot gasi un baiat normal simplu care sa se lupte sa ma cucereasca?Femeile au ajuns atat de disperate ca au 20 si ceva de ani si nu-s casatorite incat accepta orice mascarici doar pentru ochii lumii,doar ca sa-si faca o imagine...Si barbatii s-au invatat ca pot castiga pizda si fara sa se mai chinuie.Daca femeia e inabordabila se sperie abandoneaza misiunea si trec la fetele usor de cucerit...Azi curvele de la coltul strazii sunt nimic pe langa curvele sin marea societate care mai dau si exemplu fetelor care se pregatesc sa devina femei.Copilele nu mai sunt invatate sa aiba demnitate sunt invatate sa agate barbatul cu bani ca sa nu mai aiba probleme financiare ca doar viata e o lupta.Dar oare sunt fericite?De ce pustoaicele viseaza la ele?Viseaza sa devina ca ele?Ele sunt de fapt niste nefericite....

Despre moarte

Moartea......o urasc.O urasc cu atata intensitate.Ma face sa sufar.Intens.Sufar intens si in tacere.Cand nimeni nu ma vede.Ma macina si ma mananca incetul cu incetul.Imi fura fiintele dragi,fiintele la care tin.Pe toate la un moment dat 'mai devreme sau mai tarziu...Pe care le iubesc.Pur si simplu mi le ia.Si cel mai nedrept este ca nu pot face nimic sa o impiedic.Nici macar nu e alegerea lor...Mii fura fara sa ii intrebe daca vor...Fara sa ma intrebe daca pot supravietui fara prietenul meu drag.E atat de ciudat.Nu mi-e frica de aproape nimic.Dar ma ingrozeste durerea si moartea.Atat.Si nu de moartea mea mi-e teama.Mi-e frica de moartea celor la care tin.Pentru ca nu pot trece peste.Pentru ca ma gandesc prea mult.Pentru ca nu accept ca nu mai sunt.Nu vreau sa accept.Pur si simplu refuz.Si asta nu e bine.Ma uit la filmari in care erau niste corpuri pline de viata,traiau ,se miscau,imi zambeau,radeau cu toata fiinta lor...traiau...acum nimic .Acum stau inerti intr-o groapa rece la nu stiu cati metri sub pamant.Dumnezeului.E oribil.Nici nu pot sa ma gandesc cum arata chipurile lor odata minunate.Imi amintesc fata lui alex.In cosgiug.In nenorociele alea de 4 scanduri.Sau ma rog 5.E nedrept.Atat de nedrept incat imi vine sa urlu...sa ma sfasii.Si nici macar nu am fost prieteni apropiati.Doar colegi.Si totusi moartea lui m-a tulburat...M-a schimbat.As fi vrut sa il iau in brate,sa fiu singura cu el si sa plang,fara sa ma abtin,fara sa imi pese,fara a ma mai putea opri.Sa ii simt corpul rece si sa il zgudui atat de tare incat sa opuna rezistenta...Sa il bat pana cand incepe sa se apere...sa ma stramb pana cand ar fi inceput sa rada.Sa il mangai pana s-ar fi incalzit.As fi facut orice numai sa stiu ca i-ar fi revenit viata in trupul sau rece.Era atat de trist.Avea un chip trist in cosgiugul acela necolorat.El isi iubea viata.Ii placea sa traiasca,isi iubea familia de fapt isi adora familia.Niciodata nu am vazut frati care sa se iubeasca in halul acela.E impotriva firii sa iti iubesti fratele asa adica zau acum am si eu un frate,stiu asta.Si totusi erau atat de scumpi...Si avea si el prieteni buni.Prieteni care il iubeau.mult.Ma gandesc la ei,cei care il cunosteau si carora le e dor de el....Si el era FERICIT!!!!Poate prea fericit!Poate a reusit sa stranga bucurii de o viata in numai 15 ani!numai 15 ani...Atat!Si s-a terminat.Nu a trait sa simta bucuriile formarii unei familii,sa se indragosteasca nbuneste,sa asiste la nasterea copilului lui...E atat de nedrept...Cateodata ma intreb cum ar fi aratat adult.Degeaba.Niciodata nu va fi.Si toate astea din cauza nenorocitei acele de moarte...of cat o urasc.O urasc cu toata puterea mea ,prin fiecare por eman ura cand aud acest cuvant.Cand ma gandesc la Alex.Cand ma gandesc ca era doar un copil.Poate nu era un copil perfect pentru toti dar era perfect pentru familia lui,pentru prietenii lui cei mai buni.Pana ca el sa fie rapit dintre noi eu nu ma gandisem cum ar fi sa-mi pierd un prieten definitiv.Si ma gandesc daca doare cand a murit un coleg cat de tare ar durea sa pierd pe cineva de care sunt dependenta emotional?Cand cineva imi aduce aminte de Alex intorc capul.Nu vreau sa mi se vada ochii.Oamenii nu inteleg.Cel putin majoritatea lor.Nu ma pot intelege de ce simt asta.Ar zice:a fost doar colegul tau.Nu aveai nici o tangenta pentru el.A murit de nu stiu cate luni.Uita-l!Dar de ce sa il uit?Ca sa moara in adevaratul sens al cuvantului?Alex nu va muri niciodata cat timp noi ne vom aduce aminte de el.El traieste in fiecare gand sau amintire de a noastra!Alex e alex!O amintire vie!Fi fericit si iti multumesc ca m-ai invatat ca viata este scurta,si ca trebuie sa iubesti cat mai mult oamenii inainte sa plece...