Mi-e dor...

Nu am mai scris de o vesnicie...Pentru ca s-au intamplat atat de multe lucruri lately...ma uit la mine si nu imi vine sa cred cum pot sa trec de la o stare la alta atat de usor;Mark Twainu pare dintr-o alta viata,acum simt ca nu mai stiu nimic...totul este haotic,traiesc la maxim fiecare moment,trec de la depresie la extaz si de la plictiseala la nebunie...Toti oamenii din jurul meu care vin si pleaca ma ametesc...ma gandesc la mare...marea ma amortea asa...dimineata cand ma plimbam pe scoici pana nu mai imi simteam picioarele;si apoi ma aruncam in valuri si afara ploua...si eram inconjurata de apa.Si atunci totul parea normal.Natural.Ciudat de placut...Inainte ma speria gandul sa fiu singura,acum ma sperie ca asa imi place sa fiu.Sa fiu eu impreuna cu gandurile mele si atat.Imi amintesc cum terminam munca la ora 1 si ma plimbam pe plaja.eram eu ,nisip,mare,luna si intuneric.A da ,si stelele.Si ma vindecam atat de repede.Acum am ramas eu cu mine.Acum chiar ma simt la fel de dezorientata ca o adolescenta:))Nu mai simtisem asta din clasa a9-a.Eu eram atat de formata,stiam totul despre mine,acum nu mai stiu nimic.
Probabil o sa fug de toate si intr-o dimineata o sa imi iau un bilet de avion undeva si voi fugi sa redevin eu.Am nevoie de o aventura:))